miercuri, 30 aprilie 2008

La Roche Posay


Nu e prima gama de dermatocosmetice pe care o folosesc, de fapt le-am incercat pe toate de pe piata romaneasca, dar cu siguranta este cea mai buna. Farmacista o sa va spuna ca are cea mai mare concentratie de apa termala (+-60%) dintre gamele dermatocosmetice, nu stiu daca asta este motivul, stiu doar ca am incercat crema hidratanta pentru ten normal si mixt Hydraphase Legere, cu o textura uimitor de usoara, non grasa( multe creme promit asta, dar foarte putine se tin de cuvant). Am reusit sa imi aplic fondul de ten fara nicio problema dupa mai putin de 5 minute, puteti sa o folositi si seara si dimineata, lasa fata perfect hidratata si stralucitoare.
Prezentare : flacon-pompa 50 ml.

sâmbătă, 26 aprilie 2008

Maini uscate

De cand ma stiu am mainile foarte uscate, atat de uscate incat uneori ma agat de haine cu ele. Nicio crema nu a functionat, adica unele- cele mai bune dintre ele, cum ar fi Avene sau crema cu migdale de la The Body Shop- sunt ok pana la prima spalare a mainilor. Dupa, la revedere. Incepe din nou calvarul. Si uleiul de masline, imi pare rau, nu imi place.
Asta se intampla pana anul trecut, cand o prietena mi-a facut cadou crema de maini Dr Hauschka, 100 ml, o crema ce intra foarte repede in piele si al carui efect dureaza mai mult de o spalare a mainilor. Bonus: este organica. Din pacate nu o pot gasi la noi si fericirea de a avea maini normale nu a durat decat vreo 2 luni.
Intre timp am mai descoperit o crema de maini foarte buna de la Neutrogena, fara parfum si care are imensul avantaj de a se gasi in mai toate farmaciile.


Ma intereseaza aspectul pielii mele inca de cand eram adolescenta si in Romania nu existau informatii despre ceea ce trebuie sa faci pentru a avea o piele sanatoasa si frumoasa. Nu stiam atunci prea bine ce inseamna ingrijirea in 3 pasi simpli si nu mai tin minte acum cine mi-a insuflat grija pentru pielea mea, grija care trebuie sa vina si din interior si din exterior.
Am inceput cu produse din gama nemteasca Odin, crema hidratanta, lotiune tonica si gel demachiant, toate pentru ten mixt (tenul meu). Prietenele mele se machiau, dar nu isi ingrijeau pielea. Mult timp dupa asta nu au inteles de ce trebuie sa te demachiezi in fiecare dimineata si in ficare seara, mai ales daca nu te-ai machiat. Unele persoane nu inteleg nici azi.
Azi lucrurile stau altfel, dar parca e din ce in ce mai greu sa stii ce e bine pentru pielea ta, pentru ca informatiile sunt multe, produsele si mai multe, exista si controverse, exista mult prea mult marketing si branding. Nu mai cumparam un produs doar pentru calitatile lui, ci pentru ca e L'Oreal, Wella, Avene, Dior, Chanel sau cine stie ce alta marca pretentioasa de produse profesionale.
Nu am studii in domeniu, ci doar o imensa pasiune pentru o piele frumoasa fara sa fie acoperita de nu stiu cate straturi de fond de ten, pentru unten sanatos si radiant. De-a lungul anilor am observat ca toate prietenele mele si chiar persoane pe care abia le-am cunoscut ma intreaba : dar eu ce crema sa imi cumpar, ce a mai aparut nou pe piata, cu ce sampon sa ma spal daca..., etc. Si nu sunt persoane fara acces la informatie, sunt doar persoane care pur si simplu nu mai au chef sa citeasca acelasi lucru in toate revistele, fara accente personale. daca te iei dupa reviste, toate sunt bune. Si toate stim ca nu e chiar asa.