Jurnalul unei despartiri (2)

9 zile de la despartire

Incet, incet m-am apucat sa traiesc. Intr-o zi mai bine, intr-o zi mai rau. Am mai plans, ieri chiar am plans mult si bine. M-am si distrat, fara sa ma mint, pur si simplu am fost in compania potrivita, la momentul potrivit. Am fost la Mogosoia la palat in timpul unei vizite prelungite la o draga prietena din copilarie, in club cu alte prietene, am baut ceai cu o viitoare prietena, am fost la film, la botez, ma duc la o aniversare.

Si cam atat. Inca nu iau decizii in legatura cu greselile pe care le-am facut, dar intr-o zi va trebui sa le pun pe hartie. Dar sa mai treaca putin timp.

A, si am inceput sa muncesc din proprie initiativa. Inca nu stiu daca o sa public vreodata asta.

.....

M-am intors de la aniversare si melancolia a inceput sa-si faca loc printre gandurile mele. Si "mea culpa". Pentru ca vazand alte cupluri din afara, imi dau seama cat de pretentioasa sunt eu, cat de mult cer de la partenerul meu, atentie, dragoste, implicare. Si nu asa din reflex, ci din suflet, creier si corp, tot timpul. Adica sunt un job full time. Si nu eram asa, de fapt nu am dus o relatie asa de departe in sufletul meu. Am lasat-o mai la intrare.

Si imi dau seama de ce am pierdut si probabil nu voi mai gasi niciodata. Poate el nu era pentru mine, insa eu cred ca era sufletul meu. Defapt inca mai cred, doar cred ca nu-l voi mai avea niciodata langa mine. Nu asa. Si sufletul meu plange. Si as vrea sa plang si eu, sa plang in tacere, fara zgomot, sa plang linistit ca o ploaie molcoma de toamna. Ca doar a venit toamna.

Ah am si vorbit cu el si pentru ca simt nevoia sa-i spun te iubesc, dar stiu ca tocmai pentru ca il iubesc acum nu mai am dreptul sa-l incarc cu asta, am fost rautacioasa. Ma apara de el, ma apara de mine.